„Moartea lui Castor” de I.Al.Bratescu-Voinesti

Pentru Ana si pentru toti cei care nu ati gasit „Moartea lui Castor” de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

„Acum cativa ani, intr-o zi de septembrie, de un nespus dor de duca pe care mi-l pricinuia albastrul nesfarsit al cerului si acel farmec ametitor al toamnei, ma plimbam de mai bine de un ceas pe strada singur, fara rost, cand la o raspantie ma intalnii piept in piept cu Maiorul.
— A! buna ziua. Ce? Aici? Eu te tineam plecat acasa.
— Cum acasa, cand am slujba aici?
— Vezi, ca stiam ca… mama ti-e bolnava.
Si eu nu stiam nimic.
— Dar d-ta de unde stii?
— Sora-mea, care s-a intors aseara de acolo, imi spunea ca a gasit-o foarte rau.
Ca sa-mi spuie Maiorul ca mama era foarte rau, trebuia sa fie in adevar asa, trebuia sa aiba altceva decat patima ei obisnuita.
In aceeasi seara, dupa un drum care mi s-a parut cel mai lung din cate facusem in viata, soseam acasa. Teama care-mi strangea inima si ma facuse sa trec fara o intrebare printre slugile iesite in intampinarea mea, mi se risipi, gasind pe mama in adevar mai slaba decat o lasasem,dar bine.
— Tu, draga!
Si saraca oarba, neputandu-ma vedea, ma pipaia peste piept, peste fata. Eu ii luai mainile si i le sarutai, certand-o incet ca nu ma vestise.
— Dar n-am fost bolnava. Cine ti-a spus? A! Maiorul! Acum inteleg. A fost sora-sa p-aici. Ea nu m-a vazut dupa nenorocire, si-si inchipuia sa ma gaseasca tot asa cum ma stia… si acum…
In adevar, daca sora Maiorului n-o vazuse de cand cu moartea tatei, era de inteles cum spusese ca e foarte rau, gasind pe femeia — acum un an inca tanara si frumoasa — fara vedere si imbatranita cu zece ani in asa de scurta vreme.
— Iar daca acum ma gasesti mai slaba, adauga mama, e ca de doua nopti nu pot dormi din pricina bietului Castor.
— De ce?
Ca raspuns la intrebarea mea, auzii afara, langa fereastra, un urlet lung si sfasietor.
— Uite, asa urla de doua nopti. Asta e treia. Saracul! Nu stiu ce are. Femeia zice c-ar fi otravit. Eu cred ca batranetea…
Linistit dinspre partea mamei, acum ingrijit de starea cainelui, iesii in curte, unde gasi pe Castor zacand prapadit langa fereastra, cu gura deschisa. Femeia, care stia cat de mult tineam la el toti ai casei, era aplecata deasupra lui: se incerca sa-i dea lapte dulce.
— Ce are, Mario?
Nu stia nici ea. De doua zile de cand nu mai manca nimic, zacea la soare si urla. Ii facuse ea toate cate le-a stiut, dar degeaba, ii era tot mai rau…
— Ia sa incercam sa-i dam laptele.
Si, ajutat de femeie, dedei cainelui, cu de-a sila, tot laptele din ceasca. Simtindu-se parca mai bine, se ridica greoi, ma mirosi dand din coada, apoi se culca iar, urland prelung si dureros.
*
Era tarziu. Mama dormea. Ii auzeam, prin usa deschisa dintre odaile noastre, rasuflarea regulata — si trebuia sa fi vegheat doua nopti pentru ca sa fi putut dormi acum, cu toate desele gemete ale lui Castor.
Ce ma tinea pe mine destept nu erau insa urletele, ci atatea amintiri si atatea ganduri trezite deodata in mine la vederea suferintei lui.
Cat de limpede vad noptile de vara cand ma duceam la mosie pentru vanatoare. Iata-ma culcat in pridvorul luminat ca ziua de luna plina, neputand inchide ochii din pricina cantecului pitpalacilor care se aude pretutindeni, aici aproape ca sunetul a doua pietre lovite una de alta, colo in departare ca picaturile de apa cazand intr-un vas plin.
Castor se scoala din cand in cand si vine sa ma miroase, ingrijat de neodihna mea.
Iata-ne la vanatoare intr-o miriste aurie. Castor cauta la cincizeci de pasi, in galop, cu capul in sus. Deodata, trasnit, se opreste in loc, nemiscat, ca de bronz, cu coada dreapta, cu un picior ridicat in sus. La un pas inaintea lui sta prepelita pe branci infricosata, hipnotizata. Ma apropii si-i strig: „Pil!” El sare, prepelita zboara, si eu trag. „Apporte!”, si mi-o aduce. E inca vie, numai aripata.
Iata-ne primavara dupa sitarusi, in papurisul de la Lazuri, unde Castor cauta domol si amanuntit, pe cand in campul de alaturi taranii aclama sosirea berzelor cu chiote si cu zvarlituri de caciuli in sus.
Cand ma intorceam acasa de vacanta, mi-l aduceau inainte la gara, si era o aratare care oprea lumea in loc, ca sa admire bucuria de nedescris a cainelui care-si revedea stapanul dupa trei luni de lipsa; iar dupa ce plecam, imi scria mama cum intra in fiecare zi in odaie sa miroase si sa mangaie hainele mele de vanatoare spanzurate in cuier.
Mi-l dase tata-meu… Parca-l vad: in ziua cand m-am intors dupa examenul de bacalaureat, ma intampina in capul scarii si, dupa ce ma imbratiseaza si el, si mama: „Sa traiesti, fatul meu, si sa-ti dea Dumnezeu bucuria pe care ne-o faci.”
Apoi ma ia de mana si ma duce in odaia mea, unde ma astepta cea mai neasteptata surpriza. In perete o panoplie cu toate trebuincioasele pentru vanat, patima mea; iar de sub pat iese Castor, intai latrand, apoi bucurandu-se de parca nu ma cunostea de cand lumea.
A! fericirea mea de atunci! Si nu numai pentru ast dar frumos, ci pentru toate cate ma inconjurau. Caci in clipa aceea, in fata lor, care intinereau de multumirea mea, pentru intaia oara intelegeam ce mare lucru e pentru cineva sa aiba parinti cinstiti, buni si uniti: o mama care se lipsea de toate pentru copiii ei, un tata in fata caruia toti se descopereau cu respect, o casa batraneasca mostenita din mosi-stramosi,si slugi imbatranite in curte, iubitoare si credincioase.
Da, pe tata-meu mi-l aduceau aminte gemetele lui Castor. Ma vedeam intorcandu-ma cu dansul de la vanatoare, de unde venea sa ma ia intotdeauna cu chibitca lui cu un cal, auzeam glasul neuitat al arcurilor chibitcei, auzeam si glasul lui si corul nesfarsit de greieri.
Zadarnic imi astupam urechile pentru a putea adormi. Mintea acum plina de trecut, nu se lasa sa fie adormita, ci depana atatea lucruri traite, care ma minunau prin limpezimea cu care le vedeam.
Abia era un an de atunci. Era ziua lui. Masa intinsa de la un capat al sufrageriei la celalalt: toate rudele si prietenii. Lautarii canta cantece batranesti. Unul din copii se scoala si inchina in sanatatea lui. El se ridica suparat de mult ce se sileste sa nu para miscat, isi ia paharul: „Dragii mei, pilde bune v-am dat si eu si mama voastra. Dea Dumnezeu…”, dar cuvantarea i se topeste in lacrimile care-i dau navala din ochi. Atunci mama se apleaca peste dansul si-l saruta lung, in aplauzele tuturor si in cantecul de urare al lautarilor…
Si acum, ce departe erau toate!
La pierderea lui, moartea nu l-a luat numai pe dansul — iubitul, dus la groapa intr-o zi de toamna rece si ploioasa, — ci a luat cu ea tot rostul neamului nostru, acum atat de risipit.
Ma intrebam, si nu-mi puteam raspunde, ce ne despartise asa si pentru ce nu veneam sa traim cu totii impreuna, cu mama, ingrijind-o, ajutand-o. Nebuni ce eram! Dar negresit, cat mai in graba, aveam sa ma intorc langa dansa si sa incep a recladi fala casei noastre,daramata de suflarea mortii.
„A! Dar e peste putinta!” imi ziceam tot eu. Si acum geamatul lui Castor era glasul tacutei mele deznadejdi in fata ruinei neamului.
*
A doua zi de dimineata ma trezeste acelasi glas tanguitor al cainelui. Ma imbrac, imi iau pusca din cui, doua cartuse din cutia mesei, si ies in curte.
— Castor, vin-aici!
Castor, care zacuse toata noaptea nemiscat, se scoala ca prin minune si ma urmeaza.
Femeia, care m-a vazut si m-a inteles, fuge in bucatarie plangand.
— Castor, vin-aici!
Castor se taraste cu greutate dupa mine pana la maidanul de peste drum. Aici se culca pe partea dreapta, lasand descoperit locul inimii…
Dupa ce s-a ispravit, m-am intors acasa ca gonit de cineva, am intrat in odaie, am trantit pusca pe pat…
Usa din dreapta s-a deschis. Mama a inaintat pe dibuite si m-a in brate. Pe cealalta usa au intrat Maria si Dinu, amandoi slugi de peste treizeci de ani in curtea noastra; si cu totii am plans pe tacute moartea lui Castor, care ducea departe, mai departe, vremea unor fericiri apuse pentru totdeauna.”

PS: In fisiere gasiti povestea scanata…dar aici se vede mai bine. Trebuie doar sa cititi. Spor!

1 comentariu (+add yours?)

  1. Ana-Maria Ungureanu
    Mar 28, 2014 @ 13:53:57

    multumesc doamna!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: