Legenda ciocarliei

stiati_ca_ciocarlia

Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau.Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.

Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce , din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia.
Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce.
Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul mării.
Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând pe mal umbra şi pe Graur.
Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arăta că e fată.
La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo.
Când Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun venit. Fata răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată.
Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare.
Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei.

2 comentarii (+add yours?)

  1. Ana-Maria Ungureanu
    Mar 27, 2014 @ 13:06:48

    Doamna,eu nu am gasit ‘Moartea lui Castor’!!!Va rog sa ma iertati!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: