Saptamana “altfel”

Luni- activitati sportive, concursul “Fii inteligent la matematica”
Marti- activitati ecologice:confectionare jucarii eco, parada costumelor ecologice, postere
Miercuri- vizionare film, concurs “Ortografie.Comunicare.ro”

Joi-circulatie:concurs role, biciclete

Vineri-atelier de creatie:pictam figurinele din ipsos

Modele de teste pentru Evaluarea nationala

MEN a publicat pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro/2014/ modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, în anul şcolar 2013-2014. Evaluările se vor desfăşura, în două sesiuni, în luna mai.

Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a. Rezultatele obţinute vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, părinţii / reprezentanţii legali ai elevilor fiind ulterior informați asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Mai multe detalii: http://edu.ro/index.php/pressrel/21148

 

Pentru clasa a IV-a aveti aici testele model:

-matematica EN_IV_2014_M

-limba romana EN_IV_2014_LR1EN_IV_2014_LR2

Dupa ce terminam cu cele doua concursuri Nomina, vom lucra cu totii astfel de teste.

 

“Moartea lui Castor” de I.Al.Bratescu-Voinesti

Pentru Ana si pentru toti cei care nu ati gasit “Moartea lui Castor” de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

“Acum cativa ani, intr-o zi de septembrie, de un nespus dor de duca pe care mi-l pricinuia albastrul nesfarsit al cerului si acel farmec ametitor al toamnei, ma plimbam de mai bine de un ceas pe strada singur, fara rost, cand la o raspantie ma intalnii piept in piept cu Maiorul.
— A! buna ziua. Ce? Aici? Eu te tineam plecat acasa.
— Cum acasa, cand am slujba aici?
— Vezi, ca stiam ca… mama ti-e bolnava.
Si eu nu stiam nimic.
— Dar d-ta de unde stii?
— Sora-mea, care s-a intors aseara de acolo, imi spunea ca a gasit-o foarte rau.
Ca sa-mi spuie Maiorul ca mama era foarte rau, trebuia sa fie in adevar asa, trebuia sa aiba altceva decat patima ei obisnuita.
In aceeasi seara, dupa un drum care mi s-a parut cel mai lung din cate facusem in viata, soseam acasa. Teama care-mi strangea inima si ma facuse sa trec fara o intrebare printre slugile iesite in intampinarea mea, mi se risipi, gasind pe mama in adevar mai slaba decat o lasasem,dar bine.
— Tu, draga!
Si saraca oarba, neputandu-ma vedea, ma pipaia peste piept, peste fata. Eu ii luai mainile si i le sarutai, certand-o incet ca nu ma vestise.
— Dar n-am fost bolnava. Cine ti-a spus? A! Maiorul! Acum inteleg. A fost sora-sa p-aici. Ea nu m-a vazut dupa nenorocire, si-si inchipuia sa ma gaseasca tot asa cum ma stia… si acum…
In adevar, daca sora Maiorului n-o vazuse de cand cu moartea tatei, era de inteles cum spusese ca e foarte rau, gasind pe femeia — acum un an inca tanara si frumoasa — fara vedere si imbatranita cu zece ani in asa de scurta vreme.
— Iar daca acum ma gasesti mai slaba, adauga mama, e ca de doua nopti nu pot dormi din pricina bietului Castor.
— De ce?
Ca raspuns la intrebarea mea, auzii afara, langa fereastra, un urlet lung si sfasietor.
— Uite, asa urla de doua nopti. Asta e treia. Saracul! Nu stiu ce are. Femeia zice c-ar fi otravit. Eu cred ca batranetea…
Linistit dinspre partea mamei, acum ingrijit de starea cainelui, iesii in curte, unde gasi pe Castor zacand prapadit langa fereastra, cu gura deschisa. Femeia, care stia cat de mult tineam la el toti ai casei, era aplecata deasupra lui: se incerca sa-i dea lapte dulce.
— Ce are, Mario?
Nu stia nici ea. De doua zile de cand nu mai manca nimic, zacea la soare si urla. Ii facuse ea toate cate le-a stiut, dar degeaba, ii era tot mai rau…
— Ia sa incercam sa-i dam laptele.
Si, ajutat de femeie, dedei cainelui, cu de-a sila, tot laptele din ceasca. Simtindu-se parca mai bine, se ridica greoi, ma mirosi dand din coada, apoi se culca iar, urland prelung si dureros.
*
Era tarziu. Mama dormea. Ii auzeam, prin usa deschisa dintre odaile noastre, rasuflarea regulata — si trebuia sa fi vegheat doua nopti pentru ca sa fi putut dormi acum, cu toate desele gemete ale lui Castor.
Ce ma tinea pe mine destept nu erau insa urletele, ci atatea amintiri si atatea ganduri trezite deodata in mine la vederea suferintei lui.
Cat de limpede vad noptile de vara cand ma duceam la mosie pentru vanatoare. Iata-ma culcat in pridvorul luminat ca ziua de luna plina, neputand inchide ochii din pricina cantecului pitpalacilor care se aude pretutindeni, aici aproape ca sunetul a doua pietre lovite una de alta, colo in departare ca picaturile de apa cazand intr-un vas plin.
Castor se scoala din cand in cand si vine sa ma miroase, ingrijat de neodihna mea.
Iata-ne la vanatoare intr-o miriste aurie. Castor cauta la cincizeci de pasi, in galop, cu capul in sus. Deodata, trasnit, se opreste in loc, nemiscat, ca de bronz, cu coada dreapta, cu un picior ridicat in sus. La un pas inaintea lui sta prepelita pe branci infricosata, hipnotizata. Ma apropii si-i strig: “Pil!” El sare, prepelita zboara, si eu trag. “Apporte!”, si mi-o aduce. E inca vie, numai aripata.
Iata-ne primavara dupa sitarusi, in papurisul de la Lazuri, unde Castor cauta domol si amanuntit, pe cand in campul de alaturi taranii aclama sosirea berzelor cu chiote si cu zvarlituri de caciuli in sus.
Cand ma intorceam acasa de vacanta, mi-l aduceau inainte la gara, si era o aratare care oprea lumea in loc, ca sa admire bucuria de nedescris a cainelui care-si revedea stapanul dupa trei luni de lipsa; iar dupa ce plecam, imi scria mama cum intra in fiecare zi in odaie sa miroase si sa mangaie hainele mele de vanatoare spanzurate in cuier.
Mi-l dase tata-meu… Parca-l vad: in ziua cand m-am intors dupa examenul de bacalaureat, ma intampina in capul scarii si, dupa ce ma imbratiseaza si el, si mama: “Sa traiesti, fatul meu, si sa-ti dea Dumnezeu bucuria pe care ne-o faci.”
Apoi ma ia de mana si ma duce in odaia mea, unde ma astepta cea mai neasteptata surpriza. In perete o panoplie cu toate trebuincioasele pentru vanat, patima mea; iar de sub pat iese Castor, intai latrand, apoi bucurandu-se de parca nu ma cunostea de cand lumea.
A! fericirea mea de atunci! Si nu numai pentru ast dar frumos, ci pentru toate cate ma inconjurau. Caci in clipa aceea, in fata lor, care intinereau de multumirea mea, pentru intaia oara intelegeam ce mare lucru e pentru cineva sa aiba parinti cinstiti, buni si uniti: o mama care se lipsea de toate pentru copiii ei, un tata in fata caruia toti se descopereau cu respect, o casa batraneasca mostenita din mosi-stramosi,si slugi imbatranite in curte, iubitoare si credincioase.
Da, pe tata-meu mi-l aduceau aminte gemetele lui Castor. Ma vedeam intorcandu-ma cu dansul de la vanatoare, de unde venea sa ma ia intotdeauna cu chibitca lui cu un cal, auzeam glasul neuitat al arcurilor chibitcei, auzeam si glasul lui si corul nesfarsit de greieri.
Zadarnic imi astupam urechile pentru a putea adormi. Mintea acum plina de trecut, nu se lasa sa fie adormita, ci depana atatea lucruri traite, care ma minunau prin limpezimea cu care le vedeam.
Abia era un an de atunci. Era ziua lui. Masa intinsa de la un capat al sufrageriei la celalalt: toate rudele si prietenii. Lautarii canta cantece batranesti. Unul din copii se scoala si inchina in sanatatea lui. El se ridica suparat de mult ce se sileste sa nu para miscat, isi ia paharul: “Dragii mei, pilde bune v-am dat si eu si mama voastra. Dea Dumnezeu…”, dar cuvantarea i se topeste in lacrimile care-i dau navala din ochi. Atunci mama se apleaca peste dansul si-l saruta lung, in aplauzele tuturor si in cantecul de urare al lautarilor…
Si acum, ce departe erau toate!
La pierderea lui, moartea nu l-a luat numai pe dansul — iubitul, dus la groapa intr-o zi de toamna rece si ploioasa, — ci a luat cu ea tot rostul neamului nostru, acum atat de risipit.
Ma intrebam, si nu-mi puteam raspunde, ce ne despartise asa si pentru ce nu veneam sa traim cu totii impreuna, cu mama, ingrijind-o, ajutand-o. Nebuni ce eram! Dar negresit, cat mai in graba, aveam sa ma intorc langa dansa si sa incep a recladi fala casei noastre,daramata de suflarea mortii.
“A! Dar e peste putinta!” imi ziceam tot eu. Si acum geamatul lui Castor era glasul tacutei mele deznadejdi in fata ruinei neamului.
*
A doua zi de dimineata ma trezeste acelasi glas tanguitor al cainelui. Ma imbrac, imi iau pusca din cui, doua cartuse din cutia mesei, si ies in curte.
— Castor, vin-aici!
Castor, care zacuse toata noaptea nemiscat, se scoala ca prin minune si ma urmeaza.
Femeia, care m-a vazut si m-a inteles, fuge in bucatarie plangand.
— Castor, vin-aici!
Castor se taraste cu greutate dupa mine pana la maidanul de peste drum. Aici se culca pe partea dreapta, lasand descoperit locul inimii…
Dupa ce s-a ispravit, m-am intors acasa ca gonit de cineva, am intrat in odaie, am trantit pusca pe pat…
Usa din dreapta s-a deschis. Mama a inaintat pe dibuite si m-a in brate. Pe cealalta usa au intrat Maria si Dinu, amandoi slugi de peste treizeci de ani in curtea noastra; si cu totii am plans pe tacute moartea lui Castor, care ducea departe, mai departe, vremea unor fericiri apuse pentru totdeauna.”

PS: In fisiere gasiti povestea scanata…dar aici se vede mai bine. Trebuie doar sa cititi. Spor!

Legenda ciocarliei

stiati_ca_ciocarlia

Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau.Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.

Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce , din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia.
Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce.
Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul mării.
Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând pe mal umbra şi pe Graur.
Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arăta că e fată.
La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo.
Când Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun venit. Fata răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată.
Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare.
Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei.

Evaluare nationala 2014 la clasa a IV-a

A fost publicat calendarul si  metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarilor Nationale la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a in anul scolar 2013/2014.

La clasa a IV-a vom sustine evaluari pe 13 mai la LIMBA ROMANA si pe 14 mai la MATEMATICA-sesiunea I, iar pentru cei care absenteaza :28 mai- Limba română, 29 mai- Matematica-sesiunea a II-a.

Testele sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare, fiind formulate clar, precis si in stricta concordanta cu programele scolare in vigoare pentru fiecare disciplina de studiu, astfel incat sa permita administrarea in cate doua secvente de evaluare.

Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemanator cu cel al evaluarilor internationale administrate elevilor in varsta de 10-12 ani. Nivelul de dificultate al testelor va fi mediu.

Rezultatele obtinute nu se inregistreaza in catalogul clasei .

Poveste despre diversitate si creativitate

creativitate1
Creativitatea umană este un dar nepreţuit.   

Puterea de a fi creativi  este ceea ce ne defineşte ca oameni, iar atunci cand suntem înlănţuiţi în reguli si proceduri stricte riscam sa sufocam creativitatea. Daca copiii sunt lasati sa-si exprime liber ideile, parerile, cu siguranta vor genera solutii diferite care vor putea conduce la obtinerea de rezultate de exceptie.

 floarearosie

Incepe semestrul al II-lea

1526671_472979362808454_1467338672_n Luni, 10 februarie, dupa doua saptamani binecuvantate de Zana Iarna, incepem semestrul  al II-lea. Mai avem 17 saptamani din clasa a IV-a, presarate cu “Scoala altfel” (7-11 aprilie)  si vacanta de primavara (14-21 aprilie). La sfarsitul semestrului vor fi organizate evaluarile nationale la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a.

Asadar, pana pe 20 iunie, ne asteapta inca o perioada frumoasa in care crestem, invatam si ne distram impreuna.

Succes!

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.